Because you hold me tight to fall asleep at night
Because you go first to the bathroom in the morning and allow me to stay 5 more minutes in bed
Because you smile with so much serenity whenever you want to avoid something
Because you can listen to anything in the end and not be shocked, although i have to say it 10 times
Because you make me feel 16
Because you are a spoiled sweet child and you always make me laugh
Because you make me allow myself to dream
Because you really try hard to blink in morse code although I still don't get it
Because you are more than you show, I know that
And of course because you're smart... after all, you were smart enough to fall in love with me, right?
So... do agree and...

Nu stiu, dar invat!
Practice makes perfect, dar voi, aceia care nu stiti asta... aceia pentru care clipa nu inseamna nimic mai mult decat planificarea agendei cu 3 saptamani inainte, voi cei care stati in fiecare duminica si va uitati pe geam ce frumos e afara, si dati un mail la toata compania si le spuneti sa priveasca si ei la randul lor pe geam... pentru ca, nu-i asa? cine vrea sa se afirme trebuie sa mai sacrifice cate o duminica... pentru ca, nu-i asa, voi nu sunteti atat de inconstienti ca toti cei care nu vor avea un viitor pentru ca isi pierd duminicile in parc, cu o floare dupa ureche... pentru ca voi stiti sa va organizati viata si sa va construiti succesul... pentru ca voi, nu-i asa, nu veti fi niste ratati, voi veti putea sa priviti o zi frumoasa ca asta de duminica de pe balconul vilei din Dorobanti cand veti avea 70 de ani, va veti tine nepotul in dreapta voastra si ii veti povesti cat de greu a fost sa ajungeti acolo... dar ei, nesabuiti si ignoranti, nu vor avea balconul in Dorobanti, ci poate in Drumul Taberei, ei vor merge la plimbare in Herastrau, isi vor tine nepotul pe genunchi, pe o banca, si se vor intoarce acasa foarte probabil cu bicicleta sau tramvaiul.
Hai sa vedem, unde sta adevaratul succes in viata asta, hai sa calificam valorile, hai sa vedem cine ar face compromisul sa renunte la balconul ala, si cine ar renunta la fericirea unei flori puse dupa ureche, intr-o dupa-amiaza de duminica, in parc...
De fapt, cred ca raspunsul unui eventual poll il stiu deja, 100% din cei care ar citi acest blog ar prefera sa umble cu flori in par pe miriste, pentru ca voi, aceia cu vise de balcoane insorite, nu aveti timp si disponibilitate sa cititi bloguri inutile...

De cand am un mic prieten cu tepi mi-am confirmat ca imi plac provocarile.

De cand fac fotografie am vazut ca viata are mai multe culori decat percepem noi oamenii.

De cand nu imi mai gateste mama, am aflat ca poti sa fii sporadic gospodina si cu manichiura facuta.

De cand merg cu masina am observat ca simtul meu olfactiv e mai ascutit.

De cand nu ma mai uit la TV am descoperit ca viata prin ochi limpezi e mai incitanta decat viata prin sticla.

De cand nu mai fumez am remarcat ca saruturile primite sunt mai catifelate.

De cand am fost acum cateva zile la New York, Tokio si Londra, am concluzionat ca viteza ucide si drumurile multe epuizeaza.

…Si viata e mai mult decat pare.

A trecut o vreme, apele au avut timp sa se limpezeasca si totusi intrebarile nu se mai termina niciodata? Alti ani, alta intrebare.
Ce ne face pe noi unii sa cautam cu orice pret acel altceva, altfel? Alta zi alti oameni, alt loc, alt hobby, alta masina altul/alta/altii/altele.
Ma simt in categoria asta, nu ma deranjeaza categoria... inteleg forma vreau sa gasesc fondul.
Zic ca ma plictisesc. Eu si altii.
Nu cred ca am gasit pana acum ceva ce sa nu ma plictiseasca la un moment dat. Psihologul zice ca nu exista plictiseala, ca e o stare pe care ne-o inducem noi in momentul in care nu mai constientizam bucuria pe care ne-o creeaza lucrurile marunte care le savuram pana atunci.
Si atunci CE te face sa iti induci plictiseala asta, daca admit ca valabila teoria cu inducerea? Ce te face sa vrei de fiecare daca senzatii noi sau mai tari, cele trecute fiind deja catalogate ca plictisitoare?
Care e veriga lipsa intr-un lant aparent complet in momentul in care cauti permanent completari la cotidian?
Si totusi... e chiar atat de rau sa vrei altfel mereu? Ce o sa fac cand se vor termina altfel-urile? Nu stiu, poate o sa schimb tara

Discutam mai deunazi cu cineva incercand sa dam o definitie a ceea ce reprezinta dragostea. Am ajuns la o concluzie acceptata de ambele parti cum ca dragostea, la modul absolut si de asemenea ideatic avand in vedere lumea in care traim, ar fi acel sentiment care se manifesta prin a iubi pe cineva atat de mult incat sa fii fericit strict de fericirea persoanei respective. Bunaoara, daca acea persoana alege ca sa aiba alt(a) iubit(a), tu, purtandu-i acel sentiment de iubire suprema, sa il/o feliciti pe cel/cea care il/o face fericita. Implicit aceasta nu include nici un fel de urma de gelozie, ci numai bucuria de a vedea persoana iubita ca e fericita.
Dar, traind in lumea in care traim, cu toate ca mi-ar face o mare placere sa vad ca asa ceva exista cu adevarat, ma indoiesc ca ar fi posibil. Inclusiv eu personal nu cred ca as fi capabila sa nu iubesc, cel putin intr-o oarecare masura, si egoist, de unde si putina posesivitate, si chiar gelozie. A nu se intelege gresit, nu sunt o persoana posesiva sau geloasa in sensul plin al cuvantului, dar nu pot sa spun de asemenea nici ca nu am simtit usoare urme din aceste stari in anumite situatii.
Ok, concluzie: nu exista dragoste dezinteresata si 100% altruista.
Aici insa a aparut o alta problema: poate ca fiecare dintre noi, cei trecuti de liceu si facultate, am simtit o data sau de mai multe ori ca iubim pe cate o persoana, sau ni s-a spus respectiv aratat de catre anumite persoane ca suntem iubiti. Facand o conexiune cu ceea ce am spus mai sus, in mod evident, niciodata nu am iubit cu adevarat sau am fost iubiti cu adevarat, cu atat mai mult cu cat in care acest sentiment s-a diminuat catusi de putin in timp. Ei bine, aici a aparut contradictia intre mine si persoana cu care discutam, persoana in cauza spunand ca este o ipocrizie sa spui cuiva ca il/o iubesti atata timp cat nu ai cu adevarat acel sentiment suprem si cu atat mai mult cu cat e un sentiment evanescent. Va intreb pe voi, este oare chiar asa un act de duplicitate sa spui "te iubesc" chiar daca acest sentiment nu este acea dragoste suprema si in intregime altruista? Sau avand in vedere totusi lumea in care traim, ar trebui sa ne impacam cu ideea ca acea dragoste desavarsita este inexistenta si sa ne manifestam in cuvinte frumoase chiar si acel sentiment de beatitudine usor egoista pe care il simtitm uneori fata de semenii nostri? E drept sau nu e drept sa spunem "te iubesc" in lumea in care traim?

Intr-un final, dupa o pauza prelungita, m-am gandit sa dau solutiile promise la brainteasers... asta in caz ca s-a preocupat cineva de rezolvarea lor si ar fi curios

1.breakfast
2.halfhearted
3.moral support
4.ready for anything
5.onceinabluemoon
6.back door
7.crossroads
8.crossbreads
9.painless operation
10.a friend in need
11.for instance
12.middleaged
13.quite right
14.yourtimesup
15.traveloverseas
16.summary
17.4 give and 4get
18.hitting below the belt

Regula e cam asa: trebuie sa decriptati ce cuvant reprezinta fiecare imagine.
Exemplu:
Imaginea 1: Breakfast
Imaginea 2: Halfhearted

Restul... va las pe voi
promit solutiile intr-un post viitor

Chiar e acolo!! Eu trebuie sa recunosc ca m-am cam chinuit putin, dar e interesant

Eu nu v-am dus lipsa, sac! Ca eu am fost in concediu!
Ce am facut? Am fost acasa la mama si am lasat-o sa ma rasfete cu mancare ca la mama acasa si somn din belsug...
Si acu' m-am intors :(
Deh... la Bucuresti, da, unde altundeva?
Si ca sa fiu absolut sigura ca nu am ajuns in alt oras, din prima zi am avut niste surprize placute. Ca nu se putea altfel.
Vorbeam acum cateva zile de tagma taximetristilor bucuresteni. Am mai descoperit si o alta specie care populeaza orasul asta.
Am fost la banca. Cica tre sa imi fac card la o banca, e musai, pentru salariu. Si ma duc la banca acu' o luna si ceva. Nu zic care banca... da una care a fuzionat acuma cu HVB, na!
Si ma primeste o minunata doamna intre cateva varste.... foarte amabila, ce sa zic.
Baiu' era asa: eu aveam deja cont, SI card, la minunatat banca, doar ca nu era in Bucuresti. Drept urmare, Doamna mi-a zis ca nu se poate muta ala aici, dar ca trebuie inchis si facut altul nou aici. Bine, zic (normal, femeia lucra la banca iar eu respenct profesionalismul omului cand isi face meseria... dar nu stiu cat am sa mai fac asta)
Si imi da ea un teanc de formulare sa completez, deduce ca pe contul din Brasov aveam 5 ron in minus, ii achit, toate bune si frumoase, plec cu sufletul impacat si usurata de o grija. A! sa nu uit, mi-a si taiat cardul (cu foarfeca, in doua), ca deh, s-a lichidat contul.
Si ieri zic in gandul meu... hai sa daut telefon la banca sa vad daca mi-au eliberat cardul ala nou, sa iau si eu salariu ca oamenii civilizati, nu la plic. Imi raspunde o doamna/don'shoara amabila care dupa vreo 5 minute de cautari (eu eram pe fir in acest timp) imi da un raspuns foarte prietenos
"Ne pare rau [adica, stai, noua, tutor din banca ne pare rau si plangem cu totii] dar nu aveti nici un card emis la banca noastra"
"Doamna, dar am completat teancu' de formulare acu' o luna!"
"Am sa verific si am sa revin cu un telefon"
Macar a fost femeia cu un pic de bun simt si chiar a revenit cu telefonul:
"Da, intr-adevar aveti un card emis la noi, dar e in Brasov"
"Da doamna, am, dar de acu' 2 ani. Asta e nou"
"Nu, aveti un card emis in urma solicitarii de acum o luna"
"!!!!?????????? de ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee??????????? Eu am cerut in BUCURESTI, tocmai pentru ca de ala din Brasov NU AVEAM NEVOIE"
Deci asa, in loc sa imi inchida contul din Brasov si sa imi deschida altul in Bucuresti, ei mi-au mai facut INCA un cont in Brasov . A, si sa mai spun si ca pe contul vechi, ala pe care il alimentasem cu 5 ron ca sa ajung la 0 sa mi-l inchida aveam acum +5 ron. Or fi daune morale
Ei bine aici spiritul meu de ardeleanca vrednica si calma a explodat mai ceva ca bomba coreenilor...
"Si ce ar trebui sa fac eu ca sa remediez greseala VOASTRA?!?!?!?!?!"
"Pai sa veniti la banca sa faceti o cerere scrisa ca sa va inchidem contul vechi si sa vi-l mutam pe cel nou aici"
"Acum o luna cand am vrut a il MUT doar pe cel vechi ati zis ca NU SE POATE"
"A, dar cine v-a zis asta? Se poate, cum sa nu?"
"Asta mi-a zis o angajata COMPETENTA de-a dumneavoastra"

Nu are rost sa mai reproduc restul conversatiei destul de lungi in urma careia nu am avut de ales decat sa imi iau liber de la serviciu ca sa pot sa merg PERSONAL la banca in timpul programului lor imbecil de la 9 la 18... si sa completez cerere de lichidare a AMBELOR conturi. Nici nu stiu de ce s-a mai si mirat aia!
"Vai, dar chiar asa rau v-ati suparat, le inchideti pe amandoua??"
Hmm... zi mersi ca nu va fac si reclamatie pentru incompetenta! Asta tot pt ca sunt ardeleanca...

Unul din lucrurile care ma enerveaza cel mai mult la orasul asta sunt taximetristii. Ok, sunt ardeleanca, ardelenii in general au o inclinatie spre corectitudine, nu zic ca nu ar exista exceptii... dar... vreau sa zic ca specia taximetristilor bucuresteni este cu totul aparte.
Acum e mai bine ca am reusit cat de cat sa mai am orientare pe arterele principale, dar cand am venit a fost de-a dreptul ingrozitor. Nu mai aveam curaj sa ma urc in nici un taxi singura, in cazul in care nu ma tinea portmoneul la sume exorbitante date pe vreo cateva plimbari de recunoastere a orasului, care nu pot sa zic ca e mic deloc. Si mai au si stilul ala ca intra in vorba cu tine... si iti zice "Pe unde doriti, mergem pe la Romana, ca e mai liber?!" si tu daca nu stii zici da, ca te gandesti ca omu stie ce vorbeste. Si asa te trezesti ca de la Piata Presei Libere pana in Drumul Taberei mergi pe la Romana... e si asta o varianta.
Tin minte cea mai nasoala intamplare cu taximetristii de cand am venit. Eram in gara. Si ies eu ca tot omu sa iau un taxi. Ma intampina vreo 2
"Domnisoara, doriti un taxi?"
Vreau sa spun acum ca daca taximetristii cand sunt in oras sunt de o nesimtire crunta, ei bine cei din gara cred ca sunt intelesi sa isi bata joc de tine pe fata. Asadar ii raspund omului
"Da, as vrea un taxi". Nu aveam bagaje dar nu aveam chef de metrou, cu toate ca aveam direct.
"Pai pana unde mergeti?" a urmat intrebarea clasica.
"Pana pe Mosilor" zic, stiind ca ma costa cursa undeva la vreo 7 lei...
"A, pai pana acolo, la ora asta, ca e aglomerat [era seara la 8] va ajunge undeva la vreo 30 lei"
"Dom'le, zic, nu e prima data cand merg, nici tampita nu sunt"
"Nu domnisoara, punem ceasul" Ma uit la tarif: 1.14 lei pe km. Nu era mult.
L-am lasat in pace si am trecut mai departe.. dupa inca vreo cateva oferte de 25-35 lei... zic ca ma dau batuta. La care vine un altul.
"Domnisoara haideti ca va duc eu, nu e scump deloc"
"Ia zi cat vrei" zic nervoasa deja
La care ce face???? Ma ia in brate si imi sopteste ceva de genul "Rezolvam noi cumva"
Bine ca sunt totusi ardeleanca si calma prin definitie, ca asa imi venea sa il scuip intre ochi.... Auzi la el, rezolvam noi cumva!!! Imi era numai ca imi iau si vreo scatoalca de toata frumusetea de nu mai am ce cauta la lumina soarelui vreo 2 saptamani!
Si asa cu taximetristii, cea mai imputita specie din cate stiu... ok, ok, li se mai alatura tiganii aia nespalati, manelistii, cocalarii, aurolacii si inca vreo cateva. Da' nu asta era problema aici.
Seara buna!